Comuna Podeni (Comuna Podeni)
Podeni este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele Gornenți, Mălărișca și Podeni (reședința).
Centrul de comună (satul Podeni) este străbătut de râul Bahna care își are izvoarele în amonte de Podeni. Cele două sate apartinatoare, Gornenți si Malarișca se gasesc pe partea dinspre podisul Mehedinți, dar în compunerea comunei există cîteva cătune mărișoare pe dealurile care mărginesc malul drept al râului Bahna (către orașul Băile Herculane din județul Caraș Severin). E vorba despre Sarafinești, Bolovanul și Satu din Mijloc. În sat cea mai mare sărbătoare este Sfântul Ilie (20 iulie).
Mai multe informatii pot fi aflate vizitand Monografia satului Podeni realizata de profesorul Vladica Florian, fiu al satului.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Podeni se ridică la 854 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1,173 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,89%). Pentru 2,11% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,6%). Pentru 2,11% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Hartă - Comuna Podeni (Comuna Podeni)
Hartă
Țară - România
Drapelul României |
De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)
ISO | Valută | Simbol | Significant Figures |
---|---|---|---|
RON | Leu românesc (Romanian leu) | lei | 2 |
ISO | Limbă (comunicare) |
---|---|
HU | Limba maghiară (Hungarian language) |
RO | Limba română (Romanian language) |